Dragi prieteni,
Girafa Rafa este o revistă adresată copiilor preșcolari care apare în limba română, ucraineană și rusă. Proiectul construit în jurul acestei publicații, adresat preșcolarului și scolarului mic, este unic pe piața europeană, materialele fiind diferențiate pe categorii de vârstă (3-5 ani și 5-7 ani) și este prezentat sub forma a două reviste, realizate la cele mai înalte standarde calitative.

Știm cât de mult cântărește în cadrul procesului educațional calitatea materialelor din care copiii învață și am creat Girafa Rafa pentru că suntem convinși de faptul că educația preșcolară este esențială în vederea integrării ulterioare a copiilor în diferite medii sociale. Era informației cere mult mai mult de la copiii noștri decât a cerut de la noi și în același timp potențialul intelectual al copiilor de astăzi este net superior celui al generațiilor anterioare. Pentru a ține pasul cu evoluția, noi vrem să răspundem necesităților intelectuale ale copiilor, să le hrănim curiozitățile legate de lumea care îi înconjoară și să le oferim avântul de care au nevoie pentru a păși încrezători către următoarele etape ale dezvoltării lor intelectuale.

 

 

Girafa Rafa vine atât în sprijinul copiilor, cât și al părintilor sau al cadrelor didactice, prin diversitatea activităților care pot fi realizate împreună cu cei mici. Ea poate fi folosită atât în cadrul programului instructiv-educativ desfășurat în grădințe, ca supliment al materialelor didactice, cât și în afara acestuia, pentru activități recreative.

Cele două reviste pentru copii (3-5 ani și 5-7 ani) cuprind rubrici permanente precum poeziile și poveștile ilustrate, rubrica Știați că..?, prezentarea unei meserii, jocuri ilustrate care îi ajută să descopere mediul înconjurător (natural sau social), să își dezvolte gândirea logică și spațială. În același timp revistele au 12, respectiv 16 fișe de lucru care conțin exerciții ce le dezvoltă motricitatea mâinii (pregătirea pentru scris), atenția, perspicacitatea, gândirea asociativă, spiritul de observatie, creativitatea și aptitudinile practice. Exercițiile contribuie la educarea limbajului, la exersarea capacității de memorare, la cunoașterea tradițiilor sau la fixarea noțiunilor elementare de matematică, figuri geometrice, alfabet și educație civică.

Cele două variante ale revistei Girafa Rafa, cu apariție lunară, au dimensiunile 200X285 mm și conțin36 de pagini. Grafica publicațiilor este originală, realizată exclusiv de specialiștii noștri. În revista pentru cei mici câteva animăluțe simpatice se vor juca și vor învăța împreună cu copiii: girafa Rafa este însoțită de prietenii săi iepurașul, ursul, veverita,vulpea și ariciul.